Peste 2,4 miliarde de lei a cheltuit Romania pentru războiul din Afganistan

România a cheltuit peste 2,4 miliarde de lei, adică mai bine de jumătate de miliard de euro, pentru un război care nu-i al ei.

Este vorba despre războiul din Afganistan, care ne-a costat, pe timpul celor 12 ani de participare, din 2002 până în prezent, peste 2,4 miliarde de lei, după cum a afirmat ministrul Apărării Naționale, Mircea Dușa, în răspunsul oficial la o întrebare primită din partea unui deputat.

Totodată, ministrul a mai precizat că, în perioada respectivă, în teatrul de operații din Afganistan „au căzut la datorie 23 de militari, iar alți 131 de militari au fost răniți”. „Decesele au survenit ca urmare a acțiunii directe a inamicului”, a mai spus oficialul guvernamental.

Care sunt previziunile Ministerului Apărării Naționale cu privire la continuare misiunilor în teatrul de operațiuni din Afganistan? Acestea „se încadrează în trendul genera de participare la nivel aliat”, a precizat ministrul Mircea Dușa. Asta înseamnă, de fapt, că România se va supune deciziilor NATO.

„Având în vedere evoluția mediului de securitate din Afganistan, România va continua efortul de stabilizare a acestei țări alături de partenerii de Alianță și Coaliție”, a mai precizat oficialul citat.

Începând de anul viitor, vor participa mai mulți militari români la războiul din Afganistan. Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că a aprobat majorarea contribuţiei României în Afganistan, cu maximum 450 de militari pentru anul viitor. Aceştia vor îndeplini misiuni de protecţie a forţelor din vecinătatea Aeroportului Kandahar.

„În momentul de faţă avem la dispoziţia operaţiunii Resolute Support 200 de militari care vor fi instructori în anul 2015 pentru forţele afgane şi, în acelaşi timp, prin memorandumul de astăzi, ne asumăm şi misiunea de protecţie a forţelor în perimetrul şi în vecinătatea Aeroportului Kandahar, ceea ce înseamnă 420 de militari peste cei 200 deja aprobaţi, care, din 15 martie, îşi vor începe misiunea de protecţie a forţelor la Kandahar”, a anunţat Băsescu.

El a mai spus că pe lângă cei 420 de militari vor mai fi trimişi în Afganistan 20 de militari pentru asigurarea segmentului logistic, la care se adaugă „o rezervă de 9 militari în cazul în care la compartimentul logistic vor fi nevoi mai mari”.

Cristina Popovici, money.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *