Romanian Online Advertising Study, studiu despre piata de publicitate online, realizat de IAB România şi PwC România

Piaţa locală de publicitate digitală a înregistrat în primele şase luni ale acestui an o creştere de 19% în termeni reali (like-for-like) comparativ cu acelaşi interval din 2013, ajungând la 58,5 milioane de lei, conform studiului ROADS (Romanian Online Advertising Study), realizat de asociatia IAB România şi PwC România.

Datele studiului au fost furnizate de 21 de companii care operează circa 1.000 de site-uri din România.

Aşadar, în studiul ROADS nu sunt incluse veniturile tuturor jucătorilor locali şi nici cele ale giganţilor internaţionali precum Google Facebook sau Yahoo, cărora companiile româneşti le-au plătit anul trecut circa 106 milioane lei (24 de milioane euro) pentru a-şi face reclamă în mediul online.

„Creşterea înregistrată în primul semestru din 2014 faţă de perioada similară a anului trecut confirmă tendinţa pozitivă pe care se află publicitatea online în România.

Având în vedere datele de creştere economică generală din acest an, precum şi influenţa unor factori conjuncturali, aşa cum a fost campania prezidenţială din această toamnă, care a impulsionat investiţiile în publicitatea online pe mai multe platforme media, este posibil ca semestrul doi al acestui an să marcheze un nou record din punctul de vedere al veniturilor.

Chiar şi aşa, publisherii online din România mai au încă un drum îndelungat până să reuşească să monetizeze în mod adecvat traficul în creştere constantă din ultimii ani”, a declarat Bogdan Belciu, partener al PwC România, în cadrul diviziei de servicii de consultanţă pentru management.

Ioana Nita, zf.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.