Ce locuri de muncă se caută în 2015 şi ce meserii dispar

Anul 2014 a adus o serie de schimbări pe piaţa muncii din România, schimbări prezentate într-un studiu al pieței muncii realizat de compania de recrutare Psihoselect din Cluj-Napoca. Studiul, realizat în noiembrie-decembrie 2014, luând în considerare date din perioada 2013-2014, pe un eşantion de 8.753 de persoane şi 468 de companii, la nivel naţional, cuprinde cele mai mari surprize ale anului 2014, poziţii care vor dispărea de pe piaţă, poziţii care urmează sa apară, cele mai căutate locuri de munca in 2014, punctele culminante ale anului 2014 şi previziuni pentru 2015.

Foto @Shutterstock

Tendinţe in piaţa muncii in 2014..

Numărul proiectelor de recrutare şi selecţie au crescut cu peste 30% în 2014, faţa de aceeaşi perioadă a anului trecut, se arată în studiul Psihoselect. Cererile au venit atât din partea companiilor româneşti cât și din partea companiilor străine.

Motivele pentru care companiile au apelat la externalizarea serviciilor de recrutare au fost pentru înlocuirea unor poziţii existente, cu un procent de 70%. Doar 30% din companii au apelat la externalizarea serviciilor de recrutare pentru a-şi extinde echipele sau pentru înfiinţarea unor noi puncte de lucru.

Cele mai multe oferte de muncă au fost în vânzări

În 2014, cele mai multe solicitări de recrutare au fost în domeniul vânzărilor, cu un procent de 25%. Al doilea ca şi număr de solicitări înregistrate este domeniul IT cu un procent de 23%, urmat îndeaproape de domeniul producţiei cu un procent de 21%. Angajatorii au apelat la recrutarea poziţiilor de management, cu un procent de 21%, cu 5% mai mult decât în 2013.

Alte domenii în care s-au înregistrat solicitări au fost în domeniul financiar (6%), resurse umane (3%), administrativ (1%).

Comparativ cu anul 2013, cerinţele pieţei în ceea ce priveşte recrutarea, au crescut de la 1 la 5% in toate domeniile mentionate.

Cum arată anul 2014 versus anul 2013

Evoluția salariilor în 2014

În 2014, salariile au crescut, în medie, între 3 şi 7%, faţă de anul anterior. Excepţia o face domeniul IT unde creşterile salariale sunt mai mari.

Evoluţia salariilor în IT, este între 15 şi 25%, începând de la un nivel de entry level până la 5 ani de experienţă, după care se stabilizează. După această perioadă creşterile sunt determinate de schimbări ierarhice în cadrul companiei.

Job-uri pe cale de dispariţie..

Structura şi evoluţia pieţei forţei de muncă a trecut prin multe schimbări în ultimii ani, prin urmare, tot mai multe job-uri dispar şi sunt înlocuite de altele noi.

Pe de o parte, aceste schimbări se datorează schimbărilor economice iar pe de altă parte, o cotă foarte importantă i se atribuie dezvoltării tehnologiei în detrimentul resurselor umane.

Impactul mediului online în piaţa muncii

Mediul online a avut un impact foarte mare in acest an şi tot mai multe companii se orientează înspre această sursă, în acelaşi timp reducând forţa de muncă. În 2014, mediul online a contribuit într-o mare măsură la scăderea locurilor de muncă din anumite domenii, iar multe dintre acestea urmând să dispară în următorii 5 ani.

Locuri de muncă afectate de mediul online

Poştaşul

Cu toate că poşta deţine monopol pe piaţă în ce priveşte plicurile, segmentul de colete este deţinut de către firmele de curierat. De asemenea, tot mai multe magazine online aleg sa încheie contracte cu firmele de curierat iar companiile de utilităţi pun la dispoziţia clienţilor facturile online. Poştaşii pe care îi ştiam şi care ne aduceau „veştile” vor fi văzuţi din ce în ce mai puţin în următorii 5 ani.

Cititorii de contoare

Companiile de utilităţi au pus la dispoziţia clienţilor posibilitatea de a trimite consumul lunar online, iar cititorii de contoare fac doar vizite periodice la pentru confirmarea indexului. Treptat, acest loc de muncă va fi solicitat din ce în ce mai puţin, iar clienţii vor fi redirecţionaţi către transmiterea consumului pe site-urile specializate.

Vânzătorii de bilete

Şi în cazul transportului în comun, clienţii pot să achiziţioneze bilete online sau de la automatelor, în cazul biletelor de tren şi în cazul autobuzelor prin intermediul telefonului mobil sau al automatelor de bilete.

Tipograf

Atât ziarele cât şi cărţile au din ce în ce mai des versiuni online, iar variantele tipărite sunt tot mai puţine. Un exemplu ar fi publicaţia New York Times, care s-a adaptat la cerinţele pieţei şi pune la dispoziţia clienţilor tablete, pentru a citi ziarul.

Ofiţerii bancari

În domeniul bancar, tot mai multe operaţiuni sunt realizare online, cum ar fi plata facturilor, transferurile, analizarea soldului, deschiderea de conturi noi. Şi în acest domeniu se preconizează o scădere drastică a locurilor de muncă în următorii 5 ani.

Cele mai cautate job-uri în următorii 5 ani în mediul online…

Atât în 2015 cât si în următorii 5 ani, cele mai multe job-uri vor apărea în mediul online. De asemenea, tot mai mulţi angajatori au început să ceară experienţă în domeniul onfine pentru poziţiile de vânzări, în 2014.

  • Specialişti E-commerce
  • Director Comercial E-shop
  • Social Media Planner
  • Consultant Productivitate
  • Freelanceri
  • Secretara Online

Cele mai căutate poziţii de către angajatori in 2014…

Printre cele mai căutate poziţii ale anului 2014, însă şi cele mai greu de găsit, se regăsesc poziţii precum Inginer Vânzări, specialişti în producţie şi poziţii de management cu experienţă pe poziţii similare.

Specialişti cu cerere mare pe piaţa muncii din 2015

Foto @Shutterstock

Companiile de producţie au început să aibă o cotă tot mai mare pe piaţa muncii din România, iar domeniile în care angajatorii caută specialişti sunt tot mai variate. Multe companii de producţie din Europa îşi deschid puncte de lucru în România datorită forţei de muncă disponibilă si costurilor mai scăzute.

Cum am menţionat şi la începutul acestui studiu, 22% din cererile angajatorilor în 2013 şi în 2014 au fost din producţie, iar anul 2015 promite un procent mai ridicat cu minim 5%.

Cerinţele angajatorilor sunt tot mai stricte în ceea ce privesc studiile superioare în domeniul cerut sau în domenii conexe. De asemenea, o cerinţă aparte sunt ingineri din anumite domenii cu cunoştinţe de limba franceză la nivel avansat. In momentul de fată, există mai mulţi cunoscători de limba germană pe aceste poziţii decât cunoscători de limba franceză.

Alte lipsuri în domeniul producţiei în ceea ce priveşte forţa de muncă sunt pe partea specialiştilor în calitate şi cost controlling.

Cei mai căutaţi specialişti sunt cei din domenii precum:ceramica, mase plastice, frigotehnic, galvanizare, textil şi energetic.

Criteriile angajatorilor pentru poziţii de management…

Anul 2014 a adus o creştere de 5% fată de anul trecut, în ceea ce priveşte cererile angajatorilor pentru poziţiile de top management. În proporţie de 70%, cererile au venit din partea antreprenorilor români în 2014, celelalte cereri venind din partea companiilor străine. Vestea bună este că antreprenorii români au realizat anul acesta că au nevoie de specialişti care să crească afacerea şi oamenii din cadrul companiilor.

Din acest motiv, au început să externalizeze tot mai frecvent serviciile de recrutare pentru aceste poziţii. Un manager potrivit ajută la dezvoltarea culturii organizaţionale, la retenţia personalului, reduce apariţia situaţiilor critice şi adoptă strategii care aduc beneficii pe termen lung.

Topul criteriilor cerute de angajatori

Criteriile cerute de angajatori în recrutarea managerilor sunt legate atât de nivelul de pregătire, experienţă, cât şi abilităţi strategice.

Sunt importante studiile superioare în domeniul cerut sau în domenii conexe şi cel puţin o limbă de circulaţie străină la nivel avansat, cum ar fi limba engleză, germană, franceză sau italiană.

Alte criterii importante sunt abilităţile de relaţionare atât intern, în cadrul companiei, cu echipa şi departamentele, cât şi extern, cu clienţii sau furnizorii existenţi.

Orientarea înspre soluţii, abilităţile strategice, de coordonare şi de comunicare sunt de asemena criterii care cântăresc foarte mult în luarea deciziei de către angajatori.

De asemenea, aceste criterii sunt cerute în proporţii diferite, în funcţie de domeniu şi în funcţie de poziţie.

În recutarea poziţiilor de conducere, un mare plus este considerată experienţa pe o poziţie similară de minim 3 ani şi depăşirea situatiilor critice.

Surprizele anului 2014…

Anul 2014 a fost anul surprizelor în ceea ce priveşte piaţa muncii. A crescut procentul de recrutări externalizate cu 5 % faţă de 2013, pentru poziţiile de management iar antreprenorii au început să realizeze importanţa evaluării de calitate.

Luând în considerare ca fluctuaţie creşte de la an la an în fiecare domeniu, iar oamenii nu mai au cultura de a petrece foarte muţi ani în aceeaşi companie, devine tot mai important să identifici persoana potrivită.

Instituțiile de stat încep să își externalizeze serviciile

Dacă până acum nu au existat cereri de recrutare din partea instituţiilor de stat, în anul 2014, cererile au crescut în mod surprinzător. Insituţiile de stat au deja o procedură pentru recrutarea personalului, care implică teste teoretice, poziţiile fiind ocupate de persoanele care s-au descurcat cel mai bine la testele respective.

Însă, acest lucru nu garantează reşuşita recrutării şi există mult mai multe şanse ca persoana indentificată în acest sens, să nu aducă rezultatele aşteptate. De aceea a apărut nevoia unei evaluări profesionale care cresc şansele unei angajări reuşite.

In 2015 sperăm ca tot mai multe instituţii de stat să externalizeze recrutarea pentru a creşte numărul de specialişti în rândul acestora.

Poziţiile de management sunt evaluate cu ajutorul Assessment Center-ului

Pentru recrutarea poziţiilor de management, antreprenorii preferă folosirea assessment centerului pentru evaluarea acestora înainte de angajare. Având în vedere că metoda interviului are un grad de predictibilitate de 7%, este de la sine înţeles că pentru poziţiile de top se preferă instrmentul care are un grad de predixtibiIitate de 68%.

Cu ajutorul assessment centerului, în anul 2014, au fost evaluaţi peste 100 de manageri, iar angajatorii au fost foarte mulţumiţi de alegerile făcute. In cadrul assessment center-ului, se evalueză atât comportamentele cât şi cunoştinţele sau abilităţile participanţilor, simulând situaţii din viaţa reală.

De asemenea, pot fi evaluate o serie de comportamente mult mai dificil de surprins în cadrul altor tipuri de evaluări, în ce măsură persoanele sunt compatibile cu poziţia, motivaţia şi potenţialul de dezvoltare.

Un angajat nepotrivit aduce costuri de 30% din salariul lui

Presiunea a fost foarte mare în ceea ce priveşte angajarea persoanei potrivite, în special în anul 2014 şi va continua să fie o topică importantă şi în anul 2015. În ultimii 5 ani, a devenit un obicei tot mai frecvent pentru angajaţi să îşi schimbe locul de muncă, cel puţin o dată la 2 ani. Nu mai există gândirea de a „te pensiona” într-o companie, iar singurul lucru care îi împiedică pe angajaţi să aleagă concurenţa sunt clauzele de confidenţialiate.

În prezent, persoanele până în 30 de ani, au schimbat deja minim 4 locuri de muncă.

Singurul domeniu care are retenţie mai mare a angajaţilor este domeniul IT. Însă sunt domenii în care situaţia nu este foarte roz.

În vânzări fluctuația poate ajunge până la 200%

Domeniul vânzărilor stă foarte prost la capitolul retenţiei de personal. În domeniul vânzărilor, fluctuaţia de personal poate ajunge de la un procent de 50% până la un procent de 200%. Dacă ai înlocuit aceeaşi poziţie de două ori într-un an, te încadrezi în categoria mai puţin fericită.

Motivul fluctuaţiei atât de ridicate sunt tentaţiile oamenilor de vânzări. Primesc foarte multe oportunităţi, având în vedere că peste 30% din locurile de muncă sunt în vânări.

Tenaţiile sunt mari, le sunt oferite salarii, bonusuri sau beneficii mai mari sau chiar poziţii avansate pentru cei mai buni. Pentru o echipă de vânzări stabilă şi profitabilă e important ca oameni de vânzări să rămână în companie cel puţin un an şi jumătate.

Fluctuaţia va continua să crească şi în celelalte domenii în 2015 iar singura soluţie a angajatorilor va fi să dezvolte o cultură organizaţională mai apropiată de angajaţi şi alte mijloace de retenţie pe bază de bonusuri şi beneficii.

*Studiu realizat de Psihoselect

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *