Sophie Turner va juca în X-Men: Apocalypse

Actriţa britanică Sophie Turner, care o interpretează pe Sansa Stark în serialul „Game of Thrones/ Urzeala tronurilor“, a primit unul dintre rolurile principale feminine din următorul film din seria „X-Men“, după cum a dezvăluit regizorul Bryan Singer.

Sophie Turner, în vârstă de 18 ani, va interpreta rolul supereroinei Jean Grey din filmul „X-Men: Apocalypse“, ce va fi lansat în 2016.

Actriţa a devenit cunoscută pentru rolul orfanei Sansa Stark din serialul-fenomen „Urzeala tronurilor“.

Regizorul Bryan Singer a făcut anunţul prin intermediul contului de Twitter, dezvăluind în acelaşi timp că actorii americani Tye Sheridan (18 ani) şi Alexandra Shipp (23 de ani) se vor alătura distribuţiei, în rolurile lui Cyclops, respectiv Storm.

Shipp este cunoscută mai ales pentru rolul principal din serialul despre viaţa cântăreţei americane Aaliyah, în timp ce Sheridan a jucat în drama nominalizată la Oscar „The Tree of Life/ Pomul vieţii“ (2011).

„X-Men: Apocalypse“, ale cărui filmări vor debuta în luna aprilie, în Montreal, este o continuare a filmului „X-Men: Days of Future Past/ X-Men: Viitorul este trecut“ şi se va concentra pe originile mutanţilor.

Alexandra Constanda, adevarul.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *