Raluca Crisan, avocat din Alba Iulia, internata la spital cu paralizie facială dupa o operatie la cabinetul unui medic plastician

O avocată din Alba Iulia a trecut prin clipe de groază, după ce a a apelat la un medic estetician ca să scape de nişte riduri pe care le avea pe frunte. Femeia a ajuns pe patul de spital, la câteva ore după ce medicul specializat în chirurgie plastică i-ar fi injectat în scop cosmetic fiole care conţineau o altă substanţă decât toxina botulinică. Cazul este cercetat de poliţişti şi procurori.

Intervenţia a avut loc la cabinetul privat al unui medic în februarie 2014. Nu a durat mai mult de 30 de secunde, după care femeia a simţit că începe să i se inflameze faţa. Fără să anticipeze ce urmează, medicul a trimis-o acasă. La doar câteva ore, tânăra avocată a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, unde a fost internată la secţia Terapie Intensivă, cu paralizie facială.

După ce şi-a mai revenit, avocata a făcut mai multe analize la laboratoare din spitalele Universitare din ţară, iar specialiştii au ajuns la concluzia că femeii i s-a administrat o altă soluţie, care nu era omologată de Ministerul Sănătăţii în acest scop şi era cumpărată de medic de pe internet.

„Substanţa respectivă este produsă de o fabrică din China. Pe site-ul lor menţionează că nu se eliberează factură, se comercializează, doar pe internet. Acest produs nu a fost testat şi este de fapt venin de viperă şi nu toxină botulinică.”, spune RALUCA CRIŞAN, victima.

Poliţiştii şi procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia au deschis un dosar penal împotriva medicului.

„În cauză se fac verificări cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Dosarul se află în lucru la Poliţia municipiului Alba Iulia sub supraveghearea procurorilor.”, a spus CRISTIAN ENE, procuror Parchet.

Avocata se chinuieşte şi acum să repare greşeala medicului. A făcut mai multe tratamente şi acum reuşeşte să-şi mişte aproximativ 70 la sută din muşchii feţei.

realitatea.net

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.