Elizabeth Banks, născută Elizabeth Mitchell pe data de 10 februarie 1974, este originară din Pittsfield, un mic oraş în Berkshires. Elizabeth spune că în tinereţe, era văzută ca fiind o „fată de treabă“ („goody two-shoes“), şi a fost nominalizată chiar la titlul de „Regina recoltei“ („Harvest Queen“).
Banks a plecat din statul natal, urmând cursurile Universităţii din Pennsylvania, universitate pe care a terminat-o cu „Magna cum Laude“. Apoi a continuat cu un program de pregătire avansată la prestigiosul Consevator American de Teatru din San Francisco, pe care l-a absolvit în 1998.
După aceea, ea s-a mutat în New York, unde a început să joace în piese de teatru şi totodată să obţină primele sale roluri în filme, roluri mici precum şi apariţii ca „guest-star“ în seriale tv precum „Stagiarii“ („Scrubs“).