Kristen Stewart, imaginea Chanel și Balenciaga

Actrițele trebuie să muncească mult mai mult decât bărbații la Hollywood ca să se facă remarcate, a declarat recent actrița Kristen Stewart cunoscută pentru rolul Bella Swan din franciza ‘Twilight’, scrie UPI.

Actress Kristen Stewart poses during a photocall before the Haute Couture Fall Winter 2013/2014 fashion show by German designer Karl Lagerfeld for French fashion house Chanel in Paris July 2, 2013. REUTERS/Gonzalo Fuentes (FRANCE – Tags: FASHION ENTERTAINMENT) – RTX119XQ

Frumoasa actriță, care apare într-un pictorial superb în ediția din luna iunie a revistei britanice ‘Harper’s Bazaar’, a declarat în interviu că Hollywoodul este ‘dezgustător de sexist’, adăugând că ‘este atât de ofensator, încât este o nebunie.’

Rolul Bella Swan din saga ‘Twilight’ a făcut-o celebră pe Kristen Stewart, dar totodată a trebuit să facă față provocărilor aduse de această celebritate.

‘Celebritatea este cel mai rău lucru din lume. Și mai ales atunci când este lipsită de sens. Oamenii spun că vor să fie celebri, mai ales pentru faptul că nu trebuie să facă nimic’, a mai declarat Kristen Stewart, care este model pentru Chanel.

Colaborarea sa cu Chanel s-a intensificat în timpul filmărilor pentru pelicula ‘Clouds of Sils Maria’ (2014), scrisă și regizată de Olivier Assayas, în care Kristen Stewart are un rol secundar, în care joacă în umbra actriței franceze Juliette Binoche. Realizarea peliculei, filmată mare parte în Elveția, a fost susținută de celebra casă de modă, iar ulterior Kristen Stewart a sporit colaborarea cu cei de la Chanel.

În cadrul ședinței foto, realizată pe plajă, Kristen Stewart poartă diferite rochițe accesorizate cu bijuterii ale celebrei case de modă. Actrița este imaginea brandurilor ‘Chanel’ și ‘Balenciaga’.

Liviu Tatu, agerpres.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.