Campionatul Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”, etapa a II-a, are loc între 12 și 14 iunie

Asociația de Turism Montan, Cocoșul de Munte din Brașov are deosebita plăcere de a vă invita în perioada 12-14 iunie la prima ediție a trofeului Cocoșul de Munte ce se va desfășura în Dâmbul Morii, Masivul Piatra Mare. Acest eveniment este unul sportiv de tip challenge și reprezintă a II-a etapa din cadrul Campionatul Național de Turism Sportiv “Ștafeta Munților”.

Foc de tabară

La acest eveniment poate participa orice persoană indiferent de experiența, tot ceea ce trebuie să facă este să respecte regulametul competiției. În funcție de experiență se va alege o categorie: Family, Juniori, Elite, Open, Veterani, Feminin.

Competiția “Trofeul Cocoșul de Munte” se va desfășura în masivul Piatra Mare. Traseul ales de organizatori este unul de o dificultate medie, iar parcurgerea lui necesită o condiție fizică bună. Categoria Family va beneficia de un alt traseu mai ușor.

Pe lângă raidul montan (drumeția) concurenții vor trebui să facă fața și altor probe. Proba Teoretică, unde fiecare echipă trebuie să raspunda la un set de 15 întrebări de cultură generală referitoare la zona în care se desfășoară competiția. Fiecare membru al echipei va răspunde la câte 5 întrebări. Această probă este cronometrată. Altă probă este cea de orientare turistică.

O probă, opțională de astă dată este cea de alpinism, care se va desfășura pe un traseu cu o dificultate redusă, astfel încât și cei mai puțini inițiați să îl poată parcurge fără mari probleme. Pentru această probă a fost ales un traseu de alpinism din Prăpastia Urșilor. Pentru categoria Family această probă va fi reprezentată de una de noduri folosite în alpinism. In ambele cazuri evoluțiile concurenților vor fi cronometrate.

Sâmbătă seara, la focul de tabără se va desfășura mult iubita probă culturală, o probă așteptată de toti, unde cei mai îndrăzneți dintre participanți, vor cânta melodii, vor recita poezii, și vor pune în scenă o mică scenetă (teatru). Pentru susținători și pentru cei care nu vor pleca în drumeție se vor organiza în tabără diferite activități menite să îi bine dispună.

Categorii de concurs, conform Regulamentului competiţional 2015 – Ştafeta Munţilor

1. FAMILY – participă echipe formate din 3 persoane, minim un adult şi obligatoriu minim un copil cu vârsta de maxim 13 ani împliniţi;
2. JUNIORI – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex, cu vârsta cuprinsă între 14 – 18 ani (împliniţi);
3. ELITE– participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de sex;
4. OPEN – participă echipe formate din 3 persoane, indiferent de vârstă şi sex. Timpii pentru aceasta categorie sunt calculaţi ca timpi turistici;
5. VETERANI – participă echipe formate din 3 persoane cu vârste peste 45 de ani, indiferent de sex.
6. FEMININ – participă echipe formate din trei fete, indiferent de vârstă.

Probele obligatorii

RAID MONTAN– traseu montan de dificultate medie, cu o durată de maxim 8 ore ORIENTARE– proba de viteză pe azimut, fiecare echipaj va desemna un membru să parcurgă traseul.
CUNOŞTINŢE TURISTICE – Proba este organizată în sistem test grilă cu un singur răspuns corect; timpul alocat este de 7 minute.
PROBA CULTURALĂ se va susţine în seara zilei de sâmbătă, la focul de tabără.

Probe opţionale:
– proba de escaladă

Echipament OBLIGATORIU:
Individual: echipamentul individual obligatoriu este compus din ”încălţăminte de munte cu talpa profilată”, aici intrând și „adidaşi” de trail running, lanternă, fluier şi pelerina de ploaie.
Echipa: recipient pentru apă, trusă medicală, rucsac, sursa de foc şi busolă.

Programul evenimentului competiției

Vineri, 12 iunie 2015:
– primirea participanţilor între orele 15:00 – 22:00 si completarea de către aceștia a fiselor de înscriere în concurs ;
– Şedinţa tehnică va începe în intervalul 22:00 – 23:00;
Stingerea: ora obligatorie de stingere în tabără este ora 24.00 pentru ziua de vineri.

Sâmbătă, 13 iunie 2015:
– 08:00 – 18:00 – Trofeul „Cocoșul de Munte”,
– 10:00 – 17:00 – Probe distractive surpriză pentru cei rămaşi în tabără;
– 20:00 – 21:00 – Proba culturală și cântece de munte la foc de tabără.

Duminică, 14 iunie 2015:
– ora 11:30 – 13:00 afişarea rezultatelor şi Festivitatea de premiere
– ora 13.00 încheierea oficială a concursului, igienizarea taberei, defluirea participanţilor

Responsabilul de grup are obligația de a aduce la cunoştinţă regulile din interiorul taberei cât şi cele prevăzute de către Ştafeta Munţilor. Gunoiul va fi transportat pana la tomberon (500 de metri de camping).

Înscrierea și participarea la concurs sunt gratuite!Contacte:Laslo Eugen – 0740614947Ungureanu Liviu – 0727895118Miholcea Zsolt – 0720186972Email: [email protected]

Asociația De Turism Montan „Cocoșul De Munte” este o organizație cultural-educativă și sportivă care reunește iubitori ai naturii și pe toți cei interesați în cunoașterea, studiul și ocrotirea naturii din județul BRAȘOV și din toată țara.

Asociația De Turism Montan „Cocoșul De Munte” are drept scop, cercetarea și educația ecologică, evaluarea și păstrarea patrimoniului natural, pregătirea fizică și intelectuală a membrilor în vederea realizării scopurilor propuse.

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *