Taylor Swift a câștigat disputa cu Apple privind noul serviciu de streaming Apple Music

Taylor Swift a câștigat disputa cu Apple privind noul serviciu de streaming Apple Music, urmând ca Apple să plătească onorarii tuturor muzicienilor a căror muzică va putea fi ascultată gratuit de utilizatorii noului serviciu în primele trei luni de la lansarea din 30 iunie, conform starpulse.com.

În consecință vedeta a anunțat că ultimul său album, „1989”, va fi disponibil și în biblioteca muzicală Apple Music.

„După evenimentele din această săptămână am luat decizia de a permite ascultarea albumului ‘1989’ în formatul oferit de Apple Music…și este o decizie pe care am luat-o cu bucurie”, conform unui mesaj postat joi de Taylor Swift pe contul său de Twitter. „În cazul în care vă întrebați dacă am luat această decizie în urma unei înțelegeri exclusiviste cu Apple, așa cum a încheiat această companie și cu alți artiști, pot să vă asigur că nu este vorba de așa ceva”, a adăugat ea.

Conflictul dintre Swift și Apple a început după ce vedeta a trimis o scrisoare deschisă companiei. Taylor Swift și-a început scrisoarea cu formula „Pentru Apple, Cu Dragoste Taylor”. În scrisoare, vedeta își explică decizia de a nu permite folosirea albumului său „1989” în cadrul acestui serviciu pentru că trei luni de gratuitate implică faptul că persoanele care au contribuit la realizarea acestui album nu vor primi niciun fel de onorarii.

„Este nedrept să-i ceri cuiva să muncească fără să-i oferi bani”, susține ea în scrisoare, adăugând că decizia nu a fost luată pentru ea, care o duce foarte bine din punct de vedere financiar, ci pentru „cei care lucrează în spatele scenei, care vor avea de suferit din cauza deciziei Apple”.

„Aici nu este vorba despre mine. Din fericire, mă aflu la cel de-al cincilea album și pot să mă susțin financiar, la fel cum pot să susțin și instrumentiștii și echipa de management prin banii pe care-i obțin din concerte. Este vorba însă de noii artiști și noile formații care și-au lansat pe piață, cu mari cheltuieli, primul lor single și nu vor fi plătiți pentru succesul lor (…) Este vorba și despre producătorul care lucrează neobosit pentru a crea și inova, la fel ca și inovatorii de la Apple, dar nu va fi plătit pentru munca sa timp de trei luni (…) Noi nu vă cerem vouă iPhone-uri gratuite. Vă rog să nu ne cereți nici voi muzică pe gratis”, susținea ea în scrisoarea deschisă.

Conform Yahoo!, Apple a renunțat la această decizie la doar 17 ore după scrisoarea lui Taylor Swift. Vicepreședintele Apple, Eddy Cue, a anunțat că vor fi plătite onorarii către muzicieni chiar și în perioada de trei luni în care utilizatorii vor putea folosi serviciile Apple Music în mod gratuit. Răspunsul lui Cue, postat pe contul de Twitter al cântăreței, a fost laconic dar la obiect: „Ne vedem la #AppleMusic pe 30 iunie!”.

Codrut Balu, agerpres.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *