Ritchie Blackmore cere drepturi de autor pentru unele piese ale Deep Purple

Ritchie Blackmore spune, la 40 de ani după despărţirea de formaţia Deep Purple, că îi este datorată suma de 750.000 de lire sterline (1.040.000 de euro) din drepturi de autor, iar în acest sens a dat în judecată două companii de management, informează dailymail.co.uk.

Coautor al unora dintre cele mai cunoscute piese ale formaţiei britanice, precum „Smoke on the water”, „Black night” şi „Highway star”, muzicianul spune că a fost plătit prea puţin în aceşti ani.

Chitaristul a făcut parte din formaţia Deep Purple între anii 1968 şi 1975, când, din cauza unor repetate neînţelegeri cu ceilalţi membri ai trupei, a plecat şi a înfiinţat propriul grup, Ritchie Blackmore’s Rainbow.

În anul 2003, patru membri supravieţuitori ai legendarei trupe britanice – Ian Gillan, Roger Glover, Jon Lord şi Ian Paice – au dat în judecată două companii de management, HEC Enterprises şi Deep Purple (Overseas), ajungând la o înţelegere asupra drepturilor de autor, însă Blackmore nu a fost implicat în acele procese.

În prezent, Ritchie Blackmore susţine că înţelegerea încheiată de ceilalţi membri ai grupului cu cele două companii trebuia să îl aibă în vedere şi pe el şi că are dreptul să primească o cincime din 85% din veniturile de pe urma a 14 albume marca Deep Purple.

În plus, un audit realizat de un expert contabil pentru anii 2007 – 2013 dezvăluie probleme importante în documentele financiare ale celor două companii. Se pare că HEC Enterprises, angajată în 1967 de finanţatorii iniţiali ai formaţiei, a făcut calcule incorecte, nu a înregistrat unele venituri şi a aplicat taxe în exces, faţă de înţelegerea iniţială, toate acestea ducând la un deficit de 102.318 lire sterline.

Alte documente legale arată că şi Deep Purple (Overseas) a taxat prea mult, nu a raportat veniturile încasate şi a folosit o rată de schimb valutar incorectă, generând o datorie totală de 607.797 de lire sterline.

Blackmore, în vârstă de 70 de ani, care trăieşte în prezent în Statele Unite ale Americii, mai cere 43.000 de lire sterline pentru a acoperi costurile auditului.

Patricia Marinescu, gandul.info

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *