Accident la Ardud, Satu Mare: Sase persoane au murit

Un accident rutier în care au murit șase persoane a avut loc duminică dimineața, după ce o mașină s-a ciocnit de un cap de pod, pe raza localității Ardud, informează un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

În dimineața zilei de duminică, ISU „Someș” Satu Mare a fost anunțat despre producerea unui accident rutier.

La fața locului, s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Satu Mare cu o autospecială cu modul de descarcerare grea, o autospecială de stingere cu apă și spumă, două ambulanțe tip SMURD, care au intervenit în colaborare cu un echipaj din cadrul serviciului de ambulanță județean.

Personalul sosit la fața locului, după efectuarea recunoașterii, a constatat că, în urma coliziunii unui autoturism cu un cap de pod, de unde a ricoșat în gardul unui imobil, au rezultat șase victime dintre care cinci încarcerate între fiarele contorsionate ale mașinii.

În urma evenimentului, în ciuda efectuării manevrelor de resuscitare de către personalul specializat a rezultat decesul conducătorului auto, precum și al celor cinci pasageri.

Oana Ghita, agerpres.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *