19 la sută dintre angajatorii români intenționează să facă angajări în perioada octombrie – decembrie 2015

Încrederea angajatorilor români este în creștere în intervalul octombrie – decembrie 2015, indică Studiul Manpower privind Perspectivele Angajării de Forță de Muncă. Pentru trimestrul IV/2015 aceștia raportează o Previziune Netă de Angajare de +16%, cea mai robustă prognoză privind angajările din cele 24 de țări din Europa, Orientul Mijlociu și Africa (EMEA) cuprinse în studiu.

Această prezentare necesită JavaScript.

19% dintre angajatorii români intenționează să-și crească personalul, 11% prevăd o scădere, iar 67% nu au în vedere nicio schimbare a numărului total de angajați. Previziunea Netă de Angajare rezultată este cea mai puternică raportată în România din trim. IV /2008 până în prezent, îmbunătățindu-se cu 4 puncte procentuale față de trimestrul III și cu 8 puncte procentuale față de intervalul octombrie-decembrie al anului trecut.

„Creșterea încrederii angajatorilor români este îmbucurătoare, mai ales având în vedere evoluțiile economice recente din regiune. Tendințele de îmbunătățire a Previziunii Nete de Angajare din ultimii doi ani, care au culminat în cea mai robustă Previziune din 2008 până în prezent, sugerează că relativa accelerare a angajărilor este sustenabilă, iar crearea de noi locuri de muncă ar putea continua într-un ritm mai apropiat de nevoile candidaților,” spune Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România.

Sectorul construcțiilor are cea mai mare creștere anuală din perspectiva numărului de angajați

Oportunitățile pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă vor fi probabil mai numeroase, în mai mică sau mai mare măsură, în toate regiunile țării și în nouă din cele zece sectoare de activitate. Pentru al unsprezecelea trimestru consecutiv, angajatorii din Industrie Prelucrătoare sunt cei mai optimiști, raportând o Previziune Netă de Angajare de +25%, cu 5 puncte procentuale mai puternică decât cea din trimestrul III și cu 13 puncte procentuale mai robustă decât cea din trimestrul IV al anului 2014. Cea mai semnificativă îmbunătățire de la trimestru la trimestru este raportată însă în sectorul Comerț cu ridicata și cu amănuntul, unde Previziunea Netă de Angajare de +20% este cu 12 puncte procentuale mai puternică decât în trimestrul III, în timp ce dintr-o perspectivă anuală, cea mai mare îmbunătățire este raportată în sectorul Construcții, Previziunea Netă de Angajare de +18% din trimestrul IV/2015 fiind cu 21 puncte procentuale mai puternică decât în trim. IV/2014. Perspectivele din sectorul Energie electrică, apă, gaz continuă însă să fie negative de cinci trimestre consecutiv.

Se preconizează o creștere a numărului total de angajați în toate regiunile țării. Prognozele cele mai favorabile sunt formulate de angajatorii din regiunile Centru și Nord-Vest, unde Previziunea Netă de Angajare este de +14%. Perspectivele sunt mai luminoase decât în trimestrul III în șase din cele opt regiuni, dat fiind că angajatorii din Nord-Vest raportează o îmbunătățire de 6 puncte procentuale față de trimestrul anterior, iar cei din regiunile Sud și București și Ilfov îmbunătățiri de 3, respectiv 4 puncte procentuale. Previziunea slăbește însă față de trimestrul anterior în regiunea Vest, înregistrând un declin de 10 puncte procentuale. Cea mai puțin dinamică piață a forței de muncă este preconizată în regiunea Sud-Vest, în care 1 din 5 angajatori se așteaptă la reduceri ale personalului în ultimul trimestru din 2015. Previziunea Netă de Angajare de +2% rămâne însă pozitivă și relativ stabilă față de trim. III și se îmbunătățește cu 8 puncte procentuale față de aceeași perioadă a anului trecut.

Planurile de angajare sunt pozitive indiferent de dimensiunea organizației angajatoare, dar angajatorii din organizații mari, cu peste 250 de angajați, rămân cei mai optimiști, iar cei din micro-organizații, cu până la 10 angajați, manifestă cea mai multă prudență.

„Revenirea din recesiune a fost prelungită și neuniformă, astfel încât trimestrul IV/2015 este primul din ultimii 7 ani în care perspectivele s-au îmbunătățit suficient pentru a se apropia de cotele de dinainte de criză. Este un debut încurajator, pe care sperăm că un mediu economic și fiscal propice și stabil îl poate transforma dintr-un impuls pe trei luni într-o tendință pe termen mai lung,” a adăugat Valentin Petrof.

 

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *