Octavia Mărginean conduce din poziţia de general manager boutique-hotelul de cinci stele Tribeca Grand Hotel (redenumit recent The Roxy Hotel Tribeca) din New York, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn.
Octavia Marginean, foto: linkedin.com
Contactată de ZF, ea nu a răspuns solicitării privind cariera sa.
Executivul român ocupă actuala poziţie de doi ani, însă lucrează în acelaşi hotel din decembrie 2011, iniţial fiind director general adjunct, iar apoi manager de hotel.
The Roxy Hotel Tribeca are 201 camere şi este amplasat în inima New Yorkului, unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, mai exact în Tribeca, Manhattan.