Kate Moss, împreuna cu Nikolai Von Bismarck, „stră-stră nepot” al lui Otto von Bismarck

Top-modelul britanic Kate Moss, care s-ar fi despărţit în urmă cu câteva luni de soţul său, rockerul Jamie Hince, ar avea o relaţie amoroasă „foarte intensă” cu excentricul conte Nikolai Von Bismarck, potrivit dailymail.co.uk, citat de Mediafax.

Modelul britanic, în vârstă de 41 de ani, ar locui deja împreună cu aristocratul Nikolai Von Bismarck, în vârstă de 28 de ani, care în trecut a afirmat că ar fi băut sânge.

Nikolai Von Bismarck, care este „stră-stră nepot” al lui Otto von Bismarck, cancelar al Reichului german, în timpul împăratului Wilhelm I, s-ar fi mutat deja în subsolul reşedinţei londoneze a celebrului top-model, pentru a nu fi văzut de angajaţii acesteia şi de fiica ei în vârstă de 12 ani, Lila Grace.

Kate Moss şi Nikolai Von Bismarck ar fi participat în ultimele săptămâni la aceleaşi evenimente şi modelul britanic l-ar fi prezentat pe acesta prietenilor ei.

Cu toate acestea, cei doi nu s-au afişat împreună în mod public până în prezent, iar Kate Moss a fost fotografiată purtând în continuare verigheta de la nunta sa cu Jamie Hince.

În luna iulie, presa britanică relata faptul că top-modelul Kate Moss şi soţul ei, rockerul Jamie Hince, se află la un pas de divorţ şi le-au mărturisit prietenilor apropiaţi că mariajul lor s-a încheiat, deoarece problemele dintre ei au depăşit punctul în care ar fi putut să fie rezolvate.

Modelul britanic şi soţul ei, care s-au căsătorit în 2011, le-au spus unor prieteni apropiaţi că relaţia lor nu mai poate fi „reparată”, iar rockerul Jamie Hince, chitaristul trupei The Kills, ar fi afirmat că aşteaptă ca soţia lui „să îşi continue viaţa” şi să demareze procedura de divorţ.

Un apropiat al cuplului a dezvăluit atunci pentru tabloidul The Sun că problemele din căsnicia celor doi ar fi fost cauzate de faptul că renumitul fotomodel britanic era mult prea geloasă pe relaţiile de prietenie ale soţului ei cu alte femei.

Kate Moss şi Jamie Hince s-au căsătorit pe 1 iulie 2011 în Marea Britanie. Kate Moss are o fiică, Lila Grace, născută în 2002, ce provine din relaţia cu editorul de modă Jefferson Hack.

Antonia Deak, romanialibera.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.