De ce participarea la un concert are efecte benefice asupra organismului (Video)

Nu este prima dată când se demonstrează impactul pozitiv pe care îl are muzica asupra stării noastre de sănătate.

În ultima perioadă au apărut numeroase studii în care se arată că atât ascultatul, cât şi cântatul muzicii au efecte benefice asupra organismului nostru. De data aceasta, oamenii de ştiinţă au demonstrat, pentru prima dată, că participarea la un concert este la fel de bună pentru sănătate, deoarece ne ajută să fim mai puţin stresaţi.

,,Aceasta este prima dovadă preliminară a faptului că participarea la un concert are un impact pozitiv asupra activităţii endocrine. Rezultatele pe care le-am obţinut vin în completarea unor studii anterioare, care arată că ascultatul muzicii determină scăderea nivelului de cortizol din organismul nostru”, susţin cercetătorii Daisy Fancourt şi Aaron Williamon (Imperial College London), în articolul publicat în revista Public Health”.

Cei doi cercetători britanici au făcut această afirmaţie după ce au realizat un experiment, în cadrul căruia au fost testaţi 117 voluntari ce trebuiau să vizioneze două concerte conduse de dirijorul american Eric Whitacre. Unii dintre cei analizaţi susţineau că participă foarte des la astfel de evenimente, iar alţii au spus că nu fac din această activitate un obicei.

Înainte de debutul fiecărui concert şi la 60 de minute după aceea, în timpul pauzei, voluntarilor le-au fost prelevate probe de salivă, cu scopul de a li se testa nivelul hormonilor de stres. Pentru a elimina variabilele care ar fi putut apărea în rezultatele obţinute, în ambele concerte au fost prezentate aceleaşi compoziţii, într-un interval identic de timp.

Oamenii de ştiinţă au aflat, astfel, că, pe parcursul ambelor vizionări, nivelul de cortizol din sângele celor testaţi scăzuse în mod semnificativ. Ceea ce i-a surprins şi mai mult pe autorii studiului a fost faptul că rezultatele au fost similare atât în cazul celor care studiaseră un anumit gen de muzică înainte, cât şi a celor care, pur şi simplu, le face plăcere să asculte melodiile preferate acasă, în maşină sau pe stradă.

Cei doi specialişti britanici spun că rezultatele pe care le-au obţinut nu reflectă în totalitate efectul pe care îl are participarea la concerte asupra nivelului de stres din organismul nostru. Motivul îl reprezintă faptul că studiul a fost realizat pe un număr redus de persoane şi, mai mult decât atât, a inclus numai un anumit gen de muzică, cea clasică.

sciencealert.com, descopera.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *