Lista băncilor care au fost sancţionate de Banca Naţio­na­lă în 2016

Un număr de 11 bănci au fost sancţionate de Banca Naţio­na­lă în primele nouă luni din acest an, majoritatea cu aver­tisment, iar în cazul a patru bănci au fost aplicate amenzi în sumă totală de 135.000 de lei.

Carpatica, BRD- SocGen, Banca Comercială Feroviara, UniCredit Bank, Intesa Sanpaolo şi Creditcoop au scăpat doar cu avertisment, potrivit informaţiilor BNR. Marfin, OTP Bank, Garanti şi Credit Europe Bank au primit şi avertisment şi amendă.

În cazul Marfin Bank, OTP Bank, Bancpost şi Credit Europe Bank, banca centrală a decis să aplice amenzi în sumă totală de 135.000 de lei, circa două treimi din sumă vizând Marfin.

Marfin a fost sancţionată de şapte ori în acest an cu amenzi totalizând 92.000 de lei. Cea mai mare amendă, de 50.000 de lei, a fost aplicată în luna iulie pentru încălcarea preve­derilor privind cerin­ţe­le de fonduri proprii.

În plus, BNR a apreciat că Marfin nu a îndeplinit nici cerin­ţele le­ga­le de pruden­ţia­litate pentru insti­tu­ţiile de cre­dit având în vede­re că banca „nu a dezvoltat o stra­tegie de men­ţinere a nive­lu­rilor de capital şi nu dispune de un plan explicit privind capitalul“.

Claudia Medrega, zf.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.