Ioan Ciolan, proprietarul Ambient, vrea să francizeze toate cele 10 magazine pe care le operează la nivel naţional

Retailerul autohton de bricolaj Ambient, deţinut de omul de afaceri Ioan Ciolan, a găsit o metodă inedită de a-şi rezolva problemele financiare cu care se confruntă încă din 2015, când a intrat în insolvenţă.

Potrivit planului de reorganizare pe care administratorul special al societăţii l-a depus la Tribunalul Sibiu spre aprobare, Ambient vrea să îşi francizeze toate cele 10 magazine pe care le operează la nivel naţional.

Compania este deja în negocieri cu mai mulţi potenţiali francizaţi, fiecare magazin urmând a fi administrat de o altă entitate care va respecta condiţiile impuse prin contractul de franciză.

Decizia finală cu privire la schimbarea modelului de business al Ambient aparţine însă judecătorului sindic de la Tribunalul Sibiu care va valida sau nu planul de reorganizare depus în luna noiembrie de către administratorul special al Ambient, Sibinsolv IPURL.

Ultima şedinţă a Tribunalului Sibiu în care s-a dezbătut planul de reorganizare al Ambient a avut loc ieri, iar instanţa a rămas în pronunţare.

Un posibil francizor este omul de afaceri Andras Lehel, acţionarul al grupului de firme Melinda Instal, cu activităţi în importul şi distribuţia de articole sanitare.

De ce a intrat Ambient în insolvență

Citiți mai jos raportul Sibinsolv IPURL (adminstratorul judiciar al Ambient S.A.) referitor la cauzele intrării în insolvență a companiei controlate de Ioan Ciolan.

AMBIENT-raport-privind-cauzele-insolventei

 

Alina Stanciu – economica.net

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai.