„Erotic: Passion & Desire” – Sotheby’s organizează de Valentine’s Day prima licitaţie de artă erotică din istoria sa

De Valentine’s Day, casa de licitaţii Sotheby’s – una dintre cele mai mari din lume – organizează prima licitaţie de artă erotică din istoria sa, informează The Independent. Intitulată „Erotic: Passion & Desire”, licitaţia din 16 februarie pune laolaltă lucrări diverse, de la mobilă de secol XIX până la picturi, fotografii şi sculpturi contemporane – toate închinate Erosului.

Antony Gormley, Ettore Sottsass, Robert Mapplethorpe, Helmut Newton, Egon Schiele, Lucian Freud şi Picasso se numără printre artiştii ale căror viziuni erotice pot fi recunoscute în operele licitate de Sotheby’s.

Patul Marchizei de Païva are un preţ de pornire de 500.000 de lire sterline

Pintre lucrările artistului austriac Egon Schiele, spre exemplu, a cărui operă expresionistă cuprinde o serie de desene şi picturi cu tentă erotică, se regăseşte şi “Nude”, lucrare finalizată de Schiele la vârsta de 27 de ani, cu un an înainte de a muri, în timpul epidemiei de gripă spaniolă, în 1918. Se estimează ca lucrarea va fi vândută cu 180.000 de lire sterline.

La Grande Névrose (1896), sculptura pe care artistul francez Jacques Loysel a îndrăgit-o atât de mult încât a refuzat toate ofertele de cumpărare, se află petru prima dată pe piaţa de artă, (după ce s-a aflat în aceaşi colecţie din 1925 până acum), având ca preţ de pornire 120.000 de lire sterline.

Uşor mai romantică faţă de restul loturilor din licitaţie, seria de 43 de schiţe în creion şi acuarelă ale sculptorului şi pictorului francez Aristide Maillol, are ca preţ estimat 8.000 de lire sterline.

Afişe publicitare ce promovează tutunul sau Coca-Cola realizate de Mel Ramos, artistul american cunoscut mai ales pentru nudurile feminine, vor fi şi ele parte din licitaţie, cu preţuri estimate între 5.000 şi 7.000 de lire sterline.

O copie după noptiera reginei Ecaterina cea Mare, de-a dreptul pornografică, cu forme reprezentând sâni şi falusuri (originalul, se spune, a ars într-un incendiu, existând însă fotografii făcute în 1941 de către soldaţii din armata nazistă), are ca preţ de pornire 15.000 de lire sterline.

Starul acestei licitaţii este, însă, Patul Marchizei de Païva (celebră curtezană se secol XIX, la ale cărei petreceri participau scriitori precum Flaubert şi Zola şi pictori ca Delacroix), ce are ca preţ de pornire 500.000 de lire sterline. Niciodată instalat în hotelul particular al curtezanei din Champs-Élysées, patul realizat din lemn de mahon şi împodobit cu figurine reprezentând lebede şi sirene, a ajuns, în timpul războiului franco-prusac, într-unul din cele mai cunoscute bordeluri ale vremii, La Fleur Blanche (unde artistul francez Toulouse-Lautrec obişnuia să picteze).

Expoziţia ce anticipează licitaţia se va deschide pe 11 februarie la galeriile casei de licitaţie Sotheby’s din New Bond Street, Londra, urmând ca în 16 februarie să se desfăşoare, în acelaşi loc, licitaţia.

Profit.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *