Organizaţia Mondială a Sănătăţii a publicat lista cu cele mai periculoase bacterii

„Rezistența bacteriilor la antibiotice este în creștere rapidă și ne epuizăm opțiunile terapeutice. În cazul în care ne bazăm pe ritmul pieței, noile antibiotice de care avem cea mai urgentă nevoie nu vor fi dezvoltate în timp”, a avertizat Marie-Paule Kieny, director general adjunct al OMS pentru sistemele de sănătate și inovare.

Organizaţia mondială a organizat superbacteriile în trei categorii. Cele pentru care dezvoltarea unor noi antibiotice este în stadiu critic, cele care constituie un pericol de nivel înalt şi cele de risc mediu. „Această listă a fost stabilită pentru a încerca să ghideze și să promoveze cercetarea și dezvoltarea de noi antibiotice”, explică OMS

În luna septembrie, un studiu britanic a declarat ca bacteriile care au dezvoltat rezistenţă la antzibiotice ar putea „omorî până la 10 milioane de oameni pe an, până în 2050, la fel de mult ca și cancerul”. Tot anul trecut, o femeie din Statele Unite a murit în urma unei infecţii cu o superbacterie rezistentă la 26 de antibiotice.

Lista Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii

Stadiu critic: Acinetobacter baumannii, Pseudomonas aeruginosa, Enterobacteriaceae

Stadiu înalt: Enterococcus faecium, Staphylococcus aureus, Helicobacter pylori, Campylobacter spp., Salmonellae, Neisseria gonorrhoeae

Stadiu mediu: Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae, Shigella spp.

Acinetobacter, pe care OMS o declară cea mai periculoasă superbacterie existentă, este una dintre responsabilele puternicelor infecţii făcute, în spitalele din România, de răniţii din tragedia Colectiv.

Unora le-a provocat moartea, alţii au ajuns pentru tratament în Belgia şi Austria.

digi24.ro

Trả lời

Email của bạn sẽ không được hiển thị công khai. Các trường bắt buộc được đánh dấu *