Mugur Isărescu şi-a dezvăluit salariul de guvernator al Băncii Naţionale – aproape 10 mii de euro. La salariu se adaugă însă indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR, astfel că venitul lunar se ridică la 61.200 de lei,…

Mugur Isărescu şi-a dezvăluit salariul de guvernator al Băncii Naţionale – aproape 10 mii de euro. La salariu se adaugă însă indemnizaţia de membru în Consiliul de Administraţie al BNR, astfel că venitul lunar se ridică la 61.200 de lei,…
Premierul Dacian Cioloș susține că și instituțiile de învățământ trebuie să respecte măsurile de simplificare administrativă, el invocând în acest sens ordinul ministrului Educației emis marți prin care se stabilește acceptarea în învățământ a documentelor conform cu originalul, în locul…
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat, prin ordine de ministru, 210 planuri de management pentru arii naturale protejate. Acest demers instaurează măsuri clare de protecție a speciilor și habitatelor pentru peste 500 de situri de importanță comunitară și avifaunistice.…
Felul în care cumpărătorii efectuează plăţi se va schimba radical în următorul deceniu, în urma implementării tehnologiei care permite plata printr-o simplă scanare facială, a spus Titus Grecescu, processing director la Net Team, în cadrul ZF Live. În momentul de…
Mai ales la țară, tot mai multe televizoare color sunt înlocuite de strămoașele lor alb-negru din precambrianul tehnologiei TV. 26 români, dintr-o mie, văd știrile la acestea! Numărul mașinilor de spălat non-automate folosite în gospodăriile românilor este și el în…
Avram Pantelimon, unul dintre ”greii” gazului românesc, a ieșit la pensie după ce DNA l-a trimis în judecată pentru fapte de corupție. Societatea unde a fost director a calculat că prejudiciul produs în dosar ar fi mai mic decât cel…
Legea darii in plata a intrat in vigoare de mai bine de doua luni, insa cei care vor sa scape de povara ratelor cu ajutorul ei se confrunta deja cu un obstacol – recuperatorii sustin ca nu li se aplica…
În continuarea informațiilor privind sprijinul acordat cetățenilor români din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe precizează că zborul umanitar operat de TAROM RO2264, cu care a revenit în țară al doilea grup de cetățeni români, de 108 persoane, blocate pe aeroportul Ataturk…
În continuarea informațiilor privind sprijinul acordat cetățenilor români din Turcia, Ministerul Afacerilor Externe informează că primul grup de 134 de cetăţeni români, blocați pe aeroportul din Istanbul din cauza situației din Turcia, a revenit în siguranţă la Bucureşti cu zborul…
Stare de alertă în Turcia, după lovitura de stat de vineri noapte. Ministerul Afacerilor Externe recomandă românilor aflaţi în Turcia să nu părăsească locurile în care sunt cazaţi și să evite orice deplasări care nu sunt strict necesare. „Ministerul Afacerilor…